Plasturi pentru puncte negre

Punctele negre sunt o bătaie de cap pentru mine, uneori. Chiar dacă am un ritual de îngrijire a pielii bine pus la punct, din cauza tenului meu mixt și ușor acneic, când și când îmi apar puncte negre, adică sunt mai vizibile ca de obicei. Nu am avut această problemă în trecut, dar iată că tenul meu mă pune la încercare.

Mi-am cumpărat o mască neagră, mi-am luat luat plasturi de lipit pe nas din DM și de la 7th Heaven, mi-am făcut măști naturale, dar nimic nu este permanent, așa că după o perioadă, enervantele puncte își fac apariția.

plasturinas

Azi vreau să vorbim despre plasturii pentru nas de la 7th Heaven. Am folosit de-a lungul timpului măști pentru ten de la această firmă și am fost mulțumită. Așadar, când am văzut pe raft acești plasturi cu cărbune, i-am pus imediat în coș și abia așteptam să ajung acasă să îi încerc.

Vin câte trei, ambalați separat în niște plicuri mov. Sunt de culoare neagră și au forma specifică plasturilor pentru nas.

plasturipuncte-negre

Ce spune că face?

Din compoziția plasturilor face parte cărbunele care este menit să elimine excesul de sebum și punctele negre, lăsând porii mai curați și mai puțin vizibili.

Un alt ingredient este cenușa vulcanică. Aceasta ajută la îndepărtarea celulelor moarte.

Cum se folosesc plasturii?

  1. Zona nasului trebuie să fie curată și umedă.

  2. Se umezește partea lui netedă și se aplică pe nas.

  3. Se lasă să acționeze 15-20 minute, până se usucă și apoi se dezlipește dinspre margini cu atenție. plasturipunctenegre

Părerea mea:

După ce am lipit plasturele pe nas am început să simt furnicături, să mă gâdile și îmi venea să îl dau jos, dar senzația a durat aproximativ 5 minute.

Are un miros care aduce cu smoala, probabil de la cenușă.

Trebuie dezlipit cu atenție fiindcă se lipește foarte tare și daca pielea este sensibilă poate să usture. Lasă urme negre care trebuie îndepărtate.

Mi-a lăsat impresia că îndepărtează doar punctele de la suprafață.

Pentru un nas cu puține puncte negre cred că este eficient. Eu nu am fost convinsă de eficiența lor, așa că nu p să-i mai cumpăr.

Prețul este de aproximativ 9 lei. I-am găsit în Kaufland, dar am văzut că sunt și în Carrefour… probabil și în alte supermarketuri.

Tu ai încercat acești plasturi?

Ce metode folosești pentru îndepărtarea punctelor negre?

XOXO

   

Comments

comments

Lasă un răspuns